home page





Hoţul de merinde


Andrea Camilleri este autorul italian al momentului. Seria ce il are ca protagonist pe Salvo Montalbano – un amestec unic de umor, cinism, compasiune si dragoste pentru mancaruri rafinate – a devenit un adevarat fenomen international. Cel mai iubit detectiv italian traieste in Sicilia zilelor noastre, unde aventurile tipice unui roman politist se impletesc cu traditiile locale. Atmosfera unica este incununata de dialectul sicilian, o vorbire insolita si niciodata banala.
Comisarul-sef Salvo Montalbano...banuieste ca exista legaturi intre acele victime ucise cu violenta: un tunisian imbarcat pe un pescador italian din Mazara del Vallo, impuscat, si un batran din Vigata, injunghiat in lift.
Investigatia...duce catre frumoasa Karima, o menajera care ofera clientilor si „servicii” suplimentare. Cand Karima dispare fara urma, fiul ei, infometat, incepe sa fure pachetelele de pranz ale altor copii. Tanarul hot de merinde ajunge in grija comisarului sicilian, dar viata lor este pusa in pericol pe masura ce iese la lumina implicarea serviciilor secrete in afacere.

„Sa rezolvi o crima in Italia este mult mai complicat decat in filmele americane [...]. Iar daca situatia e incurcata pe continent, ea devine si mai incurcata in Sicilia. Unde altundeva ar putea un politist sa se bucure de o masa apetisanta, pregatita de un hot devenit bucatar peste noapte, «sub inspiratia directa a Fecioarei»? Seria Comisarul Montalbano ne poarta intr-o lume stranie, plina de culoare si de personaje memorabile.” Library Journal


Guest post: Sicilia lui Andrea Camilleri
Articol scris de Emanuel Botezatu la data de 11 Jun 2009

Ce are-a face Sicilia lui Montalbano cu Dăbulenii? Ce are-a face Cosa Nostra lor cu baronii noştri sau chestorii şi judecătorii lor cu ex-miliţienii şi magistraţii de pe la noi? Din Hoţul de merinde e uşor să-ţi dai seama.
Romanele din seria „Comisarul Montalbano“ (19 titluri pānă īn prezent, dintre care īn limba romānă au fost traduse doar două, Sunetul viorii fiind īn curs de apariţie la Editura Nemira), nu sunt simple cărţi poliţiste, ci folosesc intriga specifică genului drept pretext pentru a radiografia – cu o ironie adesea plină de sarcasm – o societate refractară la modernitate şi cosmopolitism, tributară īncă trecutului. Vi se par, oare, cunoscute aceste calificative? Mie, unuia, da.
Şi nu sunt singurele similitudini care apropie Sicilia de Dăbuleni (l-am ales drept exemplu ca să justific folosirea perfectului simplu specific oltenesc īn dialogurile din cartea cu sicilieni, dar la fel de bine ar putea fi Tārgu-Frumos sau Bot’şenii, sau orice alt loc provincial.
„Tutto il mondo č un paese“ – zic italienii. „Nimic nu-i nou sub soare“, obişnuim să spunem noi. Nici la ei, nici la noi. La Camilleri, sub masca pioşeniei şi a tradiţionalismului, sunt tolerate drame cutremurătoare. Īn spatele bunei cuviinţe sau a senectuţii aparent respectabile se ascund fapte compromiţătoare. Sub aparenţa manierismului sunt cultivate meschinăria şi egocentrismul. Iar birocraţia şi limba de lemn a funcţionarilor publici sunt cel mai bun scut pentru incompetenţa şi obedienţa lor cameleonică; la fel cum, īn numele unor obscure interese de siguranţă naţională, se produc tragedii numite „pierderi colaterale“. Vi se par, oare, situaţii şi īnsuşiri cunoscute? Mie, unuia, da.
Şi, pentru ca tacāmul să fie complet, tot gunoiul este īnvelit īn staniolul strălucitor al hazului de necaz, specific – credeam noi – doar romānului.
Tocmai hazul de necaz face ca romanele lui Andrea Camilleri să nu pară deloc pesimiste sau moralizatoare. Dimpotrivă, au o notă teribil de amuzantă. Mi-au adus aminte de Caragiale, fie şi numai pentru că m-am pomenit deseori rāzānd īn timp ce citeam, la fel ca īn cazul Schiţelor. Dar Camilleri dovedeşte şi un sarcasm la fel de „şfichiuitor“, are aceeaşi virtuozitate a dialogurilor, fiind de-a dreptul strălucit īn a-şi contura personajele doar prin exprimare şi prin gestica lor aproape vizuală. Atāt de strălucitor, īncāt, traducānd, mi-a fost mereu teamă că nu voi reuşi să redau  complexitatea personajelor sau c㠄oltenismele“, regionalismele şi argoul autohtone nu vor reuşi să suplinească coloratura „exotic㓠a limbajului camillerian (o mixtură īntre dialectul din sudul Siciliei şi limba italiană orală care, de altfel, constituie obiectul mai multor studii sociolingvistice).
Am recitit ieri Hoţul de merinde şi īndrăznesc să spun – modest, cum mă ştiţi! – că a ieşit o treabă bună. Iar dacă eu sunt mulţumit, atunci īnseamnă că merită citită!





Last modified Tuesday, December, 20, 2022