|
Ancheta porneste cu o
crima tripla: un tanar Don Juan care traia pe picior mare, mult peste aparentele
sale mijloace de subzistenta, si doi pensionari in varsta, obisnuiti sa stea mai
mult incuiati in casa, dar care se hotarasc pe neasteptate sa participe la o
excursie de grup la Tindari, promontoriul care tine piept marii, cu „misteriosul
teatru antic grecesc si plaja de forma unei maini, cu degetele rosii“.
Singura legatura dintre
cele doua cazuri pare sa fie faptul ca toti locuiesc in acelasi bloc. insa
Montalbano a fost inzestrat cu un dar (blestemat?), acela de a sti sa citeasca
semne ce par a avea mai mult de-a face cu stravechile ritualuri magice: il ajuta
un batran maslin cu ramurile contorsionate, echipa sa de la comisariat, suedeza
Ingrid, o carte de Conrad si un boss mafiot.
„Autocontrol? Lipsa de
sensibilitate? Nu, fara indoiala ca explicatia era mult mai simpla: diferenta de
varsta. El se apropia de cincizeci, in vreme ce Mimì abia trecuse de treizeci.
Augello era pregatit sa paseasca in mileniul III, in vreme ce el, Montalbano,
n-avea sa se obisnuiasca niciodata cu noile vremuri. Atat si nimic mai mult.
Augello stia ca se intra in mod natural intr-o epoca noua, una a crimelor
ingrozitoare puse la cale de asasini anonimi, cu site-uri si adrese de internet
– sau cum naiba s-o fi numind –, dar fara chip, fara o pereche de ochi si fara
o expresie a fetei. Ei bine, da, asa cum spusese si mai devreme, era prea batran
pentru meseria asta!“
|
